hanok

kimchi coreean

Sunt convinsa ca ati mai auzit despre “Kimchi”, deoarece majoritatea persoanelor care sunt interesate de cultura si limba coreeana, seriale coreene si in general de Coreea, stiu ce este acesta. Cei care nu stiu, o sa afle din acest articol. ^_^

“Kimchi” (김치) este un preparat traditional, o “muratura” specifica Coreei, dar poate fi folosita si pe post de garnitura. Acesta este foarte popular, chiar un simbol al acestei tari. Fiind un preparat delicios, dar si extrem de sanatos, “Kimchi” nu lipseste de pe masa niciunui coreean. Le place “Kimchi” atat de mult, incat il consuma cu orice preparat (prin acesta ma refer la supe, placinte (jeon), garnituri etc.), iar datorita acestui lucru, coreenii au si o zicala mai amuzanta care suna asa: “Daca nu exista/nu avem Kimchi, nu putem trai”.

Se presupune ca acest preparat a luat nastere in secolul al VII-lea, insa in trecut, “Kimchi” era pregatit doar din varza uscata si saramura. Incet-incet, cu trecerea anilor, coreenii au inceput sa adauge sosul de peste si diferite amestecuri de paste de condimente (ex: pasta de gochujang etc.). In prezent, acest preparat coreean este pregatit din nenumarate ingrediente.

“Kimchi”-ul cel mai cunoscut sau altfel spus, cel original, este cel pregatit din varza chinezeasca. Insa, ceea ce nu stiu multi, este faptul ca nu exista “Kimchi” pregatit doar din varza sau alte cateva legume anume, ci, exista in jur de 180-200 tipuri. De necrezut, nu-i asa? Coreenilor le place foarte mult acest preparat, afirma ca are un gust unic, dar acesta nu este singurul motiv pentru care il consuma atat de des, ci si datorita proprietatilor acestuia. In acest fel, coreenii si-au pastrat traditiile si se asigura ca aceasta muratura nu lipseste niciodata de pe masa si din frigiderul lor.

Pentru ca exista mai multe tipuri de “Kimchi”, coreenii nu pastreaza in locuinta lor doar un tip, ci mai multe, adica cele care le plac cel mai mult. Astfel, in Coreea, sunt foarte populare frigiderele care sunt facute in special pentru depozitarea de “Kimchi”. De multe ori, de aceea puteti vedea si in dramele coreene ca asiaticii au doua frigidere in loc de unul. Fiecare tip de “Kimchi” trebuie sa stea la o diferita temperatura ca sa-si pastreze prospetimea si proprietatile, asa ca asiaticii isi fac rost si de un astfel de frigider. In trecut, “Kimchi” era tinut in vase speciale care se numesc “Onggi” (옹기). Pe timpul verii, aceste vase cu “Kimchi” erau pastrate sub pamant, la racoare, iar pe timpul iernii, au fost scoase si dezghetate. In epoca moderna, coreenii nu mai sunt nevoiti sa recurga la astfel de modalitati, deoarece exista frigiderele speciale pentru “Kimchi”. Totusi, la tara, exista si in prezent familii care inca pastreaza “Kimchi” dupa vechile traditii. Cei care nu ingroapa vasele pline cu acesta, le aseaza in jurul casei. De aceea puteti sa vedeti si in dramele coreene istorice nenumarate “Onggi” pline cu diferite muraturi care inconjoara “Hanok”-ul.

kimchi-2-elso-kimchis-cikkbe

Sursa foto: Gopiyu.tistory.com

De obicei, “Kimchi” se poate consuma proaspat sau dupa 3-4 saptamani de fermentare, insa, coreenii afirma urmatorul lucru: “Cu cat fermenteaza mai mult Kimchi, cu atat mai delicios va fi”. Ingredientele principale sunt bineinteles legumele din care va fi preparat, dar si fulgii de chilli rosu, care in coreeana se numeste “Gochusgaru” (고춧가루 – se pronunta “gociugaru”), dar si sosul de peste, sosul de creveti, sosul de stridii, saramura si diferite condimente, depinde de tipul de “Kimchi” preparat.

Pe timpul primaverii si a verii, coreenii pregatesc “Kimchi” din ingrediente proaspete. Insa, cu venirea toamnei, mai precis in luna octombrie, coreenii se apuca de pregatirea unor cantitati uriase de “Kimchi” care sa le ajunga toata iarna, dar si primavara, pana ce se incalzeste vremea si apar pe piata ingredientele proaspete. Asadar, “Kimchi” care se lasa la fermentat timp indelungat este mai aromat si are si un miros mai intepator. Procesul de fermentare indelungat prin care trece se numeste “Gimjang”. In acest fel, tipurile de “Kimchi” care se lasa la fermentat pe timpul iernii se numesc “Gimjang Kimchi”.

Cine nu a gustat niciodata “Kimchi”, dar urmeaza sa guste, s-ar putea sa se razgandeasca in ultimul moment. Cum am mentionat mai sus, motivul este acela ca are un miros extrem de intepator si din aceasta cauza, multi cred ca si gustul seamana cu acesta si va lasa de dorit, ba mai mult, li se pare ca li se va face rau daca gusta un astfel de preparat. Gresit. Chiar daca mirosul este tare si neplacut, gustul difera foarte mult. Prima oara, incercati sa ignorati mirosul si gustati, nu o sa va para rau. Va spun acest lucru din proprie experienta. ^_^

“Kimchi” este un “preparat simbol” al Coreei care in ultimul timp a inceput sa castige renume peste tot in lume. Cei care sunteti interesati de Coreea, primul lucru despre care veti auzi sau invata va fi “Kimchi”. Aceasta muratura este atat de populara si sanatoasa, incat si-a castigat un loc si in UNESCO (United Nations Educational Scientific and Cultural Organization). In articolul urmator, va voi prezenta o parte dintre cele mai populare tipuri de “Kimchi”, asa ca nu ratati articolul de saptamana viitoare daca doriti sa aflati mai multe despre aceste preparate! ^_^

ondol

 

Dupa cum probabil ati observat pana acum in dramele coreene sau alte show-uri, coreenii stau foarte mult pe podea. Mananca asezandu-se pe pardoseala, joaca jocuri de societate, se uita la televizor si chiar dorm pe podea. Cum pot face toate acestea fara sa le fie frig sau sa se imbolnaveasca, mai ales ca in general casele coreene nu sunt dotate cu covoare? Saptamana trecuta am vorbit despre “Hanok”, casele traditionale coreene, iar de aceasta data o sa va vorbesc despre “Ondol” care joaca un rol important in aceste case.

Datorita lui “Ondol” se incalzesc casele. Acesta este un sistem de incalzire prin care se incalzeste podeaua si care tine caldura in casa, insa, fara sa sufoce locuitorii acesteia. In Coreea asadar, incalzirea se face prin pardoseala si acest sistem de incalzire se numeste nu doar “Ondol” (), ci este cunoscut si sub denumirea de “Gudeul” (). “Ondol” este un sistem de incalzire care exista si in trecut si care in prezent face asa mare parte din viata coreenilor, incat acestia nu ar putea trai fara acesta.

Un “Ondol” consta intr-un focar, „agungi” (아궁) care se afla sub podea, bineinteles in exteriorul casei sau este legat ori de dormitor, ori de bucatarie. In „agungi” se pun lemnele care dupa ce ard, prin fumul emanat sub podea, incalzesc podeaua, fumul fiind redirectionat catre “horn” (“guldduk” – 굴뚝). Insa, daca ard toate lemnele, usor-usor, podeaua se va raci, deci focul trebuie mentinut constant pentru o temperatura potrivita.

“Ondol” mai consta si intr-o  “conducta de caldura” (gorae – 고래 ) peste care este asezat un strat de argila si un strat de lespezi de piatra care directioneaza caldura peste tot, astfel podeaua si peretii fiind capabili sa se incalzeasca si sa pastreze caldura in casa cu usurinta. Trebuie mentionat, ca fiecare casa este extrem de bine ventilata, de asemenea, vara, coreenii nu vor suferi mai mult de caldura, decat de cea pe care le ofera vremea, caci nu numai ca “Ondol” nu sunt puse in functiune in lunile calduroase, dar, casele sunt construite in asa fel, incat aerul poate sa circule, totodata, au si o veranda care este si ea bine ventilata. Se spune ca o singura incalzire cu “Ondol” pastreaza caldura in casa in jur de 3 zile pe timpul iernii si in jur de 10 zile pe timpul primaverii si toamnei, dar incalzirea trebuie sa fie indelungata ca aerul cald sa fie pastrat mai multe zile.

Literalmente “Ondol” inseamna “piatra calda” si coreenii sunt extrem de multumiti de acest sistem unic de incalzire, ba chiar le recomanda si strainilor sa-si construiasca casele in asa fel, incat sa fie dotate cu acest tip de incalzire. Ei afirma ca “Ondol” este un sistem de incalzire de care vor fi multumiti si ei si de care vor beneficia din plin. Multi straini au fost extrem de impresionati de “Ondol” si isi doresc ca acesta sa existe si in tara lor, deci spera ca tara asiatica va exporta acest sistrem de incalzire si in alte tari.

Ca sa intelegeti mai bine cum functioneaza “Ondol”

In anotimpurile calde, cum am mentionat mai sus, “Ondol” nu este pus in functiune. Chiar si asa, cum in Coreea este extrem de cald la sfarsitul primaverii si pe tot parcursul verii, coreenilor le este greu sa suporte caldura. Insa, in casele traditionale, exista o incapere care nu este inconjurata in totalitate de pereti si unde podeaua este una speciala. Podeaua se numeste “Maru” (마루) si aceasta incapere este foarte bine ventilata, permitandu-le coreenilor sa se racoreasca. Aceasta este asa-numita “veranda”.

Maru

maru

Sursa foto: Antiquelive.com

Pana acum, am vorbit doar despre case, insa, trebuie stiut ca si apartamentele moderne sunt incalzite cu un sistem de incalzire asemanator. In cazul caselor, fumul dens si fierbinte este cel care incalzeste podeaua, insa la apartamente, apa fierbinte incalzeste tevile, degajand caldura. Apartamentele nu pot fi construite in asa fel, incat sa fie dotate cu “Ondolul original”, nu se poate face foc sub podea, asa ca asiaticii au gasit alta solutie, adica incalzirea care se intampla prin intermediul tevilor. Mai mult de 50% din coreeni stau la apartament, insa se bucura de “Ondol-ul modern” ca si cei care stau la casa, bucurandu-se de sistemul original. Cei care stau la apartament, sunt protejati de frig chiar daca sistemul de incalzire nu ar functiona o perioada, insa, coreenii care locuiesc in case traditionale, nu ar putea supravietui fara “Ondol”, mai ales pe timpul iernii. De nu ar exista “Ondol”, nu numai ca ar ramane fara caldura, dar nu ar putea nici sa gateasca, acesta fiind legat si de bucatarie si nici nu ar putea sa aiba apa calda in bai. Acestor oameni, “Ondol”-ul le ofera tot confortul.

Incet-incet, coreenii au inceput sa exporte acest sistem de incalzire si in strainatate. Fiind un sistem unic de incalzire, atrage interesul multora si cine stie, poate in viitor, majoritatea oamenilor isi vor incalzi locuintele cu “Ondol”. Ce parere aveti despre acest sistem de incalzire? Ati sta o noapte intr-o casa traditionala sa vedeti cum functioneaza si cat de mult se incalzeste podeaua datorita acestuia?

case traditionale coreene hanok

 

Vizionand filme sau seriale (drame) coreene, puteti vedea in acestea multe case traditionale. Acestea se numesc „Hanok” (한옥) si sunt locuite si indragite de multi coreeni si in prezent. „Hanok” se gasesc de obicei la tara si acestea sunt si obiective turistice. Satele pline de „Hanok” sunt vizitate de nenumarati turisti in fiecare an. Unele dintre ele sunt folosite si pentru cazarea persoanelor care vor sa intre si mai mult in contact cu traditiile si cultura coreeana.

Vizitand astfel de case, nu puteti doar sa va bucurati de frumusetea lor, ci puteti sa admirati si modul in care au fost construite, totodata, puteti sa aflati mai multe despre istoria, cultura si obiceiurile coreene. In trecut, coreenii traiau in case traditionale, insa in prezent, acestea s-au modernizat. Casele difereau in functie de statutul social al individului, casa regelui era cea mai frumoasa, aceasta portretizand felul lui de viata, dar si importanta sa in societate. „Yangbanii” (nobilii) aveau si ei case frumoase, dar si asa, era o diferenta enorma intre casa unui nobil si a regelui. Taranii, pe de alta parte, traiau in case foarte simple, casele acestora nu erau atragatoare si nu aveau acoperisul acoperit cu tigle, ci cu pastai de orez.

In prezent, coreenii ofera turistilor oportunitati sa stea intr-un „Hanok”, promitandu-le confort si liniste. „Hanok” au chiar si sute de ani, reflectand cultura coreenilor si amintiindu-le in ce conditii si case au trait stramosii lor. Coreenii sunt foarte mandri de cultura lor si de aceste case, care au castigat un renume si atrag astfel multi turisti. In „Hanok”, mobila este si ea veche, peretii sunt acoperiti cu hartie speciala, care se numeste „Hanji” (한지), astfel, acestia pastrand-usi aerul si atmosfera aceea care ii duc pe coreeni cu gandul la trecutul si istoria lor. In aceste case traditionale, exista asadar si mobila noua, dar si mobila care a fost pastrata, cum au fost pastrate si o parte din „Hanok”. Coreenii indragesc aceste case, deoarece se pot mandri cu faptul, ca toate au fost construite doar din materiale naturale. Au fost construite din pamant, pastai de orez, lemn si chiar si hartia care acopera peretii, a fost bineinteles facuta din scoarta speciala de copac. Peretii au fost acoperiti cu hartie, deoarece au o capacitate mare de izolare. De asemenea, acestea permit si o buna ventilatie a casei.

Traind intr-o epoca moderna, majoritatea caselor traditionale sunt echipate cu electronice in general, dar si cu bai. In trecut, acestea nu existau, asa ca asiaticii se straduiesc sa le ofere strainilor cele mai bune conditii ca acestia sa nu duca lipsa de nimic. In trecut, regele si casa regala era cea care se putea bucura de apa calda, o baie speciala/improvizata, deoarece servitorii le incalzeau familiei regale apa si le pregateau in fiecare zi totul.

hanok-2

Sursa foto: Hanok.visitkorea.or.kr

hanok-4

Sursa foto: Bsuperman.com

Multe sate cu „Hanok” sunt in prezent cunoscute ca si muzee etnografice. Cel mai popular muzeu etnografic se numeste „Bukchon Hanok Maeul” (북촌한옥마을), ceea ce inseamna „Casele Traditionale din Satul Bukchon”. In acest sat nu puteti admira doar „Hanok” de afara, ci si de pe dinauntru, caci multe functioneaza ca si restaurante, ceainarii, dar si ca si case de oaspeti („pensiuni”). Multi dintre turisti cred ca deoarece este un muzeu etnografic, „Hanok”-urile sunt nelocuite, insa acest lucru nu este adevarat, caci aceasta zona este locuita. Asadar, ca locuitorii sa nu fie deranjati zilnic de miile de turisti, ei trebuie sa ii respecte pe acestia, spatiul personal al acestora, dar si regulile, ceea ce inseamna ca trebuie sa pastreze linistea si sa dea dovada de bune maniere. De asemenea, nu au voie sa faca poze cu locuitorii si casele acestora, doar daca nu au fost invitati inauntru chiar de acestia sa faca acest lucru.

Bukchon Hanok Maeul

bukchon hanok

Sursa foto: Lemisong.com

bukchon-hanok-village-2

Sursa foto: Blog.daum.net

Daca va cazati vreodata intr-un „Hanok”, trebuie sa stiti ca sunt si dezavantaje. Deoarece turistii sunt multi, camerele foarte apropiate, iar usile foarte subtiri, sunteti nevoiti sa stati in cea mai mare liniste, sa nu deranjati „vecinii”. Da, fiecare miscare, vorba si fiecare scartait al podelei se aude si in camera alaturata, deci daca nu sunteti atenti, s-ar putea chiar sa fiti atentionati sa pastrati linistea si sa mergeti odata la culcare.

Interiorul unui „Hanok”

interior-1

Sursa foto: Yumecura.tistory.com

interior-3

Sursa foto: Bnbhero.com

Chiar daca trebuie sa aveti grija sa nu faceti niciun pic de zgomot, v-ar placea sa va cazati macar o noapte intr-un “Hanok” ca sa vedeti cum sunt si daca sunt confortabile? Ar fi interesant sa invatati mai multe despre istoria acestora si mai ales despre acelea care au putut fi pastrate pana in prezent, nu-i asa? Cei care sunt pasionati de Coreea si cultura coreenilor, sunt sigura ca o sa le placa la nebunie sa afle mai multe despre aceste case unice.

Coreea este o tara unica din punctul de vedere al istoriei, traditiilor, populatiei, bucatariei si a asezarii. Este foarte usor sa te indragostesti de aceasta tara minunata, mai ales dupa ce ajungi sa ii cunosti valorile, obiceiurile si oamenii. Iar pentru a oferi oamenilor o viziune cat mai buna a tot ce inseamna Coreea, oficialitatile au inceput sa primoveze stilul Han, care inglobeaza cele 6 simboluri culturale: Hangeul, Hansik, Hanbok, Hanok, Hanji si Hanguk Eumak.

Hangul

full-hangul

Hangul, alfabetul coreean, a fost inventat de catre Regele Sejong cel Mare, al patrulea rege al Dinastiei Joseon, fiind printre singurele limbi din lume care se stie exact cand a fost creat. Inainte de Hangeul, coreenii vorbeau si scriau in chineza, insa complexitatea acesteia a facut ca doar o parte mica a populatiei sa o poata invata. Pentru a combate analfabetismul, regele, impreuna cu cercetarorii lui, a creat o limba care sa poata fi invatata usor, afirmand ca o populatie care stie sa citeasca si sa scrie este una puternica. Alfabetul original avea 28 de litere, din care in prezent se folosesc 24. Cuvintele de baza era formate din 5 consoane “ㄱ, ㄴ, ㅁ, ㅅ, ㅇ” si 3 vocale “•, ㅡ, ㅣ”, carora s-au adaugat alte 9 consoane. O silaba coreeana se formeaza din 3 parti: choseong (prima consoana), jungseong (vocala din mijloc) si jongseong (ultima consoana), iar acestea impreuna reprezinta sunetul cuvantului relevant.

Hansik

hansik

Bucataria coreeana este plina de bucurie, atat pentru corp, cat si pentru cele cinci simturi ale omului. Mirosul, culoarea, gustul preparatelor, ustensilele folosite si sunetul ingredientelor amestecate formeaza o adevarata experienta pentru cei care savureaza o masa delicioasa, gatita in stil coreean.

Bazele bucatariei sunt alimentele fermentate, sosurile si orezul, folosite din belsug la majoritatea preparatelor traditionale, dar si moderne. Tehnicile de gatire, cat si prospetimea ingredientelor rezulta intr-o bucatarie sanatoasa, plina de beneficii care sunt cunoscute la nivel international. Oricine incearca hansik nu ramane dezamagit.

Hanbok

hanbok

Hanbok reprezinta imbracamintea traditionala coreeana formata din jeogori (bluza) si baji (pantaloni), care era purtata zilnic pana acum 100 de ani. In prezent, coreenii imbraca hainele traditionale doar de sarbatori, aniversari sau evenimente speciale, majoritatea avand cel putin un astfel de port pentru ocazii speciale. In regiunile unde stilul de viata traditional nu a fost detronat de viata moderna, oamenii inca se imbraca astfel.

Hanok

hanok

Cum ai putea experimenta mai bine viata coreeana daca nu prin locuitul intr-o casa traditionala, denumita Hanok? Hanok se refera la stilul arhitectural coreean, cu acoperis facut din paie, sindrila sau dale. Oamenii care locuiau in zone cu apa curgatoare isi faceau pereti din noroi si pietre, si acopereau totul cu acoperis. Pilonii caselor erau facuti din lemne gasite in munti, iar geamurile din pietre sau noroi.

Coreenii au profitat de materiale naturale gasite in natura si au dezvoltat un stil de viata care sa fie in armonie cu natura.

Hanji

hanji

Hartia din Coreea, denumita Hanji, este una dintre cele mai durabile hartii din lume, datorita materialelor folosite si a tehnicii de prelucrare. Principalul ingredient din care este facut Hanji este lemnul de dud. Se spune ca Hanji nu este doar o simpla hartie, ci poate fi folosita in diferite modalitati, iar numele difera in functie de modul de folosire. Astfel, daca este lipita pe o usa este numita hartie de fereastra, daca este folosit pentru registre sau carti vechi este denumita hartie pentru copiere, iar daca sunt desenate patru plante sau pasari pe ea, aceasta devine hartie de desen. Procesul de fabricatie este unul indelungat, si se spune ca Hanji este mai durabil decat textilele.

Hanguk Eumak

Hanguk Eumak

Hanguk Eumak este muzica facuta de coreeni cu instrumente muzicale traditionale si care exprima spiritul coreenilor. Muzica coreeana poate fi impartita in doua mari categorii: traditionala, transmisa din generatii in generatii, si noua, cu influente vestice, dar efectuata cu instrumente traditionale. Cea traditionala este impartita, la randul ei, in alte doua categorii: clasica si folk, fiecare cu propriile subcategorisiri. Muzica traditionala nu este alcatuita dupa sunete, ci dupa respiratia muzicantului, si este mereu acompaniata de dansuri.