japonezi

Presupun ca articolul de saptamana trecuta a socat pe multi. Tema femeilor de confort este un subiect extrem de controversat in Coreea si in prezent, femeile cerandu-le niponilor incontinuu sa-si asume responsabilitatea pentru cele petrecute in timpul razboiului. Multi simpatizeaza cu acestea si participa la proteste, incercand din rasputeri sa-i ajute sa-si castige dreptatea. Din articolul de astazi veti putea afla prin ce au trecut mai exact femeile de confort si la ce se asteapta din partea japonezilor.

Data trecuta va povesteam ca aceste femei au ajuns in Japonia ori pentru ca au fost pacalite, ori impotriva vointei lor, fiind rapite de soldati japonezi. Cele care au fost de acord sa mearga si sa “lucreze” in tara nipona, aveau asteptari mari si plecau cu un zambet pe buze. Femeile de confort care au supravietuit, povestesc ca li s-a spus sa mearga intr-un loc anume unde cineva le va astepta deja, de nu, va veni dupa ele si le va duce in Japonia. Coreencele au ramas surprinse atunci cand au vazut ca s-au adunat multe femei in locul respectiv, dar credeau ca erau multe locuri de munca disponibile in Japonia si multe care visau la un trai mai bun, asa ca nu se prea preocupau de acest lucru. Astfel, niciuna nu si-a dat seama ca in viata lor urma sa aiba loc cea mai mare intorsatura. Japonezii care au venit sa le “colecteze”, le-au luat toate actele, promitandu-le ca o sa le primeasca inapoi atunci cand ajung in tara nipona. Insa, aceasta era inca o minciuna, caci nu si-au mai vazut niciodata actele si nici de ar fi vrut, nu au mai avut cum sa se intoarca in tara natala.

Sursa foto: Salon

Supravietuitoarele mai povestesc cu amaraciune ca cele care erau frumoase, trebuiau sa “serveasca” intre 20-30 de soldati zilnic. Li se faceau poze si japonezii puteau sa aleaga dintre ele, dar cele frumoase erau alese cel mai des. Deoarece erau nevoite sa satisfaca atat de multi soldati zinic, povestesc ca de multe ori cutiuta care se afla in camera si care era pentru prezervative ramanea goala. De aceea, din teama ca vor ramane insarcinate si stiind ca nu pot refuza niciun “client” fara sa fie pedepsite, au mintit ca sufera de o boala severa si contagioasa. In acest caz, au fost trimise imediat la doctorul militar, iar daca acesta afirma ca nu sufereau de nicio boala, trebuiau sa satisfaca fiecare soldat care le astepta.

Din cauza nepasarii, multe femei au ramas insarcinate, dar chiar si asa, acest lucru nu insemna ca nu mai erau femei de confort. Ba mai mult, cand japonezii au aflat ca erau insarcinate, le taiau burta ca sa piarda sarcina si multe dintre ele si-au pierdut si viata, ori din cauza sangerarii pana la moarte, ori din cauza unor infectii. Altele au supravietuit, insa au ramas cu cicatrici mari si urate care le aminteau de acele vremuri crunte tot restul vietii lor. O parte dintre ele au ramas si infertile. Unii soldati japonezi erau extrem de violenti si le facea placere sa le tortureze pe aceste biete femei. Daca nu se simteau bine, erau nevoite sa-i implore pe soldati sa cheme doctorul militar, insa daca spuneau ca nu pot intretine relatii sexuale cu ei din cauza unei boli contagioase, au fost duse imediat la doctor ca acesta sa-i examineze si sa confirme acest lucru.

De aici se vede ca japonezii isi permiteau sa tortureze femeile si acestea puteau sa-si piarda viata, de exemplu, din cauza sangerarii si altor violente induse, insa daca acestea nu erau induse de ei, atunci faceau tot posibilul sa le vindece ca sa nu le piarda. Pe scurt, nu “aveau voie sa-si piarda viata din cauza unei boli si nu aveau voie sa se sinucida”, dar japonezii aveau voie sa-i trateze asa cum vroiau si cand doreau ei, ceea ce inseamna ca puteau parasi aceasta lume doar daca “primeau permisiune”. Erau pazite incontinuu ca sa nu aiba ocazia sa gaseasca vreun obiect cu care sa se sinucida sau sa scape din acel loc. Erau tratate ca si sclave in adevaratul sens al cuvantului, viata lor aflandu-se in mainile niponilor.

Dupa ce razboiul a luat sfarsit, supravietuitoarele au protestat ani de zile, proteste ce continua si in prezent. Tot ce isi doresc aceste femei este ca japonezii sa-si ceara scuze sincer, intr-un mod oficial. Desi pare un gest mic, in Asia acesta inseamna de obicei foarte mult.

Sursa foto: Donga

Desi femeile au suferit extrem de mult si timpul nu mai poate sa fie dat inapoi, daca japonezii si-ar cere scuze, s-ar simti putin mai bine macar in suflet. Trebuie stiut ca dupa ce victimele au intentat un proces impotriva Japoniei si luptau pentru drepturile lor, dorind ca adevarul sa iasa la iveala si lumea sa afle de cruzimile prin care au fost fortate sa treaca, Japonia continua sa sustina ca ei sunt nevinovati. Acestia afirmau ca ei nu se ocupau de recrutarea femeilor si in armata nu functiona niciun bordel, asa ca nu trebuie sa dea dovada de responsabilitate militara. Totusi, in 1992 s-au gasit documente care sustineau ca japonezii aveau bordeluri si aduceau femei in Japonia care mai incolo deveneau sclave de sex. In acest fel, Japonia nu mai putea sa nege nimic, si-a cerut astfel scuze in numele tuturor soldatilor japonezi si vroia sa le compenseze cu bani pe cele 46 victime care au supravietuit. Insa aceste femei au refuzat banii, sustinand ca acestia nu o sa le faca sa uite niciodata peste ce au trecut, durerea lor nu poate fi compensata astfel, ba mai mult, este inacceptabil ca acestia sa-si ceara iertare prin aceasta modalitate nesincera.

Sursa foto: Wiki

Coreenii si japonezii nu se pot intelege nici in prezent. Desi, cele doua tari afirma ca sunt cu totalitate de partea femeilor de confort, doresc sa se ajunga la o intelegere ca sa se poata pune capat acestei discutii. Insa, femeile sustin ca dupa atatia ani nici semenii lor nu pricep prin ce au trecut si nu este ceva ce poate fi rezolvat de guvern. Ele nu doresc ca guvernul sa vorbeasca in numele lor si sa se ajunga la o intelegere atat de usor, adica sa accepte banii de compensatie ca dupa aceea sa pastreze linistea. Banii nu o sa-i multumeasca niciodata si nici nepasarea de dupa.

Victimele locuiesc impreuna intr-un centru pentru femei de confort care se afla chiar langa un muzeu in care oamenii pot afla despre experientele lor. Coreenii au ridicat o statuie in numele acestora care simbolizeaza o femeie tanara, adica inocenta si viata simpla pe care a dus-o inainte sa fie “patata”. Coreenii continua sa participe la proteste, sustinand femeile de confort. Ei sustin ca japonezii ar trebui sa dovedeasca prin fapte cat de rau le pare pentru ceea ce le-au facut, pentru toata umilinta, durerea si trauma pe care i-au cauzat timp de ani de zile si nu sa le ofere bani de compensatie.

Sursa foto: News.mt

Femeile de confort, desi foarte varstnice, unele chiar bolnave, nu cedeaza nici dupa mai mult de 60 de ani. Insa, fie vorba de scuze sincere sau fapte, dupa parerea mea, japonezii nu vor putea sa le castige iertarea femeilor de confort niciodata si este si de asteptat. Speram totusi cu totii ca acestea vor putea sa-si petreaca batranetea in liniste si pace.

femei de confort

Daca nu ati auzit pana acum de femeile de confort si de unde vine aceasta denumire, astazi o sa va vorbesc despre ele si care a fost rolul lor de-a lungul istoriei.

Poate multi dintre voi va ganditi ca acestea erau femei care ascultau problemele oamenilor, linisteau sufletele tulburate, incercau sa le dea sfaturi si sa-i ajute pe acestia sa-si revina din stres, depresie sau singuratate. Cu toate acestea, femeile de confort nu erau “vindecatoare de suflete”, ci chiar opusul, erau femei cu multa durere in suflet si cu un trecut extrem de traumatizant si obscur.

Acestea erau femei carora destinul si norocul nu le-a suras. Ele erau cele care au fost fortate sa “slujeasca” si “multumeasca” soldatii japonezi in timpul ocupatiilor japoneze, in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Multe femei asiatice, mai ales coreene, au fost rapite si fortate sa satisfaca soldatii japonezi cu corpul lor. Daca o parte dintre ele au fost rapite, altele au fost pacalite si astfel au ajuns in Japonia si in posesia soldatilor japonezi. In timpul ocupatiilor japoneze, niponii aveau mai multe bordeluri militare in diferite locatii, insa, deoarece femeile japoneze refuzau sa li se alature si sa-i “satisfaca”, soldatii au recurs la alte modalitati, adica au inceput sa pacaleasca si chiar sa rapeasca femei din alte parti ale Asiei. Dintre acestea, cele mai multe erau coreene si chineze.

Termenul “Femeie de confort” a luat nastere, pentru ca in realitate aceste femei erau supuse unor cruzimi extreme, iar prin utilizarea acestui termen, japonezii incercau sa ascunda adevarul si realitatea. Totodata, oamenii au inceput sa foloseasca acest termen ca sa nu le degradeze pe aceste femei. In coreeana, “femeie de confort” este “Wianbu” (위안부), iar in japoneza este “Ianfu”, dar acestea sunt eufemisme pentru “prostituata”.

Va intrebati cum au ajuns aceste femei in Japonia? Mai devreme, mentionam ca unele au fost rapite, iar altele pacalite. Cum? Unora li s-a propus sa se duca in Japonia si sa lucreze acolo. Le spuneau ca au nevoie de femei care doresc sa lucreze in fabrici sau sa aiba grija de batrani. Multe familii erau sarace si numeroase, asadar cand cineva le oferea un loc de munca in Japonia, o vedeau ca pe o oportunitate. In acest fel, multe femei au fost de acord sa mearga in Japonia, majoritatea fiind extrem de tinere (aveau intre 13-14-15 ani sau chiar mai putin), sperand la un viitor si un trai mai bun.

Deoarece familiile erau numeroase, multi dintre copii nu puteau sa se duca nici la scoala din cauza ca parintii abia isi permiteau sa-i creasca. Astfel, multi au inceput sa lucreze la o varsta foarte frageda ca sa-si ajute parintii sa-si intretina familia. Ceea ce nu stiau insa aceste femei, sau mai bine zis, fete tinere, era faptul ca urmau sa devina sclave sexuale ale japonezilor. Erau chiar si coreeni si chinezi care faceau intelegeri cu japonezii, adunau fete tinere dupa care le lasau pe mana lor.

Sursa foto: Idomin.com

Sursa foto: Blog.naver.com

Nu conta daca erau tinere si fragile, toate au fost fortate sa intretina relatii sexuale cu soldatii japonezi de mai multe ori pe zi. Erau nevoite sau mai bine zis, fortate, sa locuiasca in asa-zisa bordeluri, de nu, intr-o casuta mica care de obicei nu era intr-o stare prea buna. Stateau toata ziua in aceasta casuta, fiind bine pazite de soldati japonezi. In aceasta se afla doar o masuta unde sa se hraneasca cu putina mancare pe care o primeau si o saltea, pe care trebuiau sa-si vanda corpul zilnic.

Au devenit prostituate impotriva vointei lor, dar chiar si asa, de cele mai multe ori nu erau nici platite. Alteori, primeau sume mici, dar din care abia reuseau sa se intretina. Soldatilor nu le pasa daca erau bolnave sau aveau dureri de orice fel. Sunt putine femei de confort care au avut norocul sa scape si acest lucru datorita faptului ca vreunui soldat i s-a facut mila de ele si le-a ajutat sa paraseasca acel loc oribil, dar si tara. Acest lucru era insa riscant si daca era prinsa,la fel si ajutorul ei, erau executati.

Femeile de confort au fost umilite zilnic, insa nu au putut sa refuze soldatii, deoarece acestia deveneau violenti, le bateau, ba chiar le torturau, le taiau sau le injunghiau, dupa care le violau de parca nu s-ar fi intamplat nimic. In prim plan se afla satisfacerea lor si nu sanatatea si viata femeilor. Se intampla de multe ori ca pana ce vreun soldat chema doctorul militar, femeile sangerau pana la moarte. Nu aveau dreptul sa-si exprime opiniile sau drepturi de orice fel, dar putem sa zicem ca nici viata nu era a lor, caci aceasta se afla in mainile soldatilor japonezi.

Aceste femei au trecut prin multe si la o varsta frageda. Cele care au supravietuit, au ramas cu traume, frica, cosmaruri, totodata cu multe cicatrici, fie psihice sau fizice, cicatrici si amintiri care le bantuie chiar si in prezent. Desi acum toate sunt varstnice, nu se dau batute si lupta pentru dreptate, cerandu-le japonezilor incontinuu sa-si asume responsabilitatea. 

De aceasta data, va voi prezenta o bucatica din istoria Coreei, mai precis, o sa aflati ce inseamna si de ce este importanta „Ziua Eliberarii Coreei” pentru coreeni. Data de 15 august marcheaza ziua in care a fost, in sfarsit, eliberata Coreea de sub ocupatia japoneza.

Este astfel o zi extrem de importanta pentru coreeni si se comemoreaza in fiecare an. In coreeana, „Ziua Eliberarii Coreei” se numeste „Gwangbokjeol” (광복절). Coreea a fost eliberata de sub 35 de ani de ocupatie japoneza in 1945, 15 august (in 1910 statul a devenit colonia Japoniei fara niciun fel de rezistenta) si 3 ani mai tarziu, in 1948, pe aceeasi data, a fost infiintata Republica Coreeana in Sud, sub conducerea lui Lee Seungman (이 승만) si Republica Democrata a Poporului Coreean in Nord, sub conducerea lui Kim Ilsung (김 일성). Coreenii comemoreaza pe aceasta data nu doar “Ziua Eliberarii Coreei”, ci si formarea Republicii Coreene si a formarii Republicii Democrate a Poporului Coreean.

Asiaticii sarbatoresc acest eveniment mare tinand multe festivitati, parade si steagul national flutura pe fiecare strada a Coreei, este inaltat chiar si in curtile coreeniilor sau flutura pe casa/apartamentul acestora. Prin aceste evenimente si inaltarea steagurilor isi arata acestia respectul fata de toti coreenii care au luptat in trecut pentru libertatea tarii, dar si fata de cei care au avut atat de suferit sub conducerea japonezilor.

Coreenii au trait o perioada foarte grea pe parcursul anilor in care tara a fost condusa de japonezi, deoarece au fost nevoiti sa traiasca dupa regulile lor si nu numai. Barbatii au fost nevoiti sa lupte de partea japonezilor, fortati sa munceasca din greu si in conditii vitrege pentru acestia, iar in cazul femeilor, multe au cosmaruri si in present, datorita faptului ca au fost fortate sa fie femei de confort pentru japonezi, fiind tratate extrem de crud de acestia, neavand pic de remuscare. Pe scurt, coreenii au fost tratati ca niste sclavi, asadar, dupa atatia ani, a fost o bucurie si o mare usurare sufleteasca pentru ei cand au putut sa fie din nou liberi si aveau sa inceapa o noua viata, in stilul coreean.

Ziua Eliberarii Coreei 2

Daca va amintiti, in articolul intitulat „Miscarea de Independenta in Coreea”, am mentionat ca populatia coreeana a intocmit o declaratie de independenta in 1919 si ca pe data de 1 martie coreenii au inceput o serie de proteste. Totusi, japonezii nu au acceptat cerintele coreeniilor si le-au pus piept de fiecare data, multi au pierit si astfel coreenii nu au avut alta optiune, decat sa se retraga si sa-si accepte soarta intr-un final. Insa, cumva, dupa 35 de ani, in 1945, coreenii si-au recastigat independenta, datorita faptului ca Uniunea Sovietica a declarat razboi impotriva Japoniei dupa ce a cucerit Coreea si Manchuria intr-o singura zi. Totodata, americanii, dorind sa incheie razboiul, au aruncat doua bombe atomice in Japonia (prima in Hiroshima si apoi, dupa 3 zile, in Nagasaki) care au provocat o pierdere mare acestei tari si intr-un final, japonezii erau nevoiti sa se predea aliatilor celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Coreea si-a recastigat libertatea si independenta, dar din pacate, tara a fost impartita in doua si in 1948 s-au format guverne diferite in cele doua Coree. Impartirea trebuia sa fie temporara, dar in 1948 in Coreea de Nord s-a format Republica Democrata a Poporului Coreean, iar in Coreea de Sud, Republica Coreeana si pana in prezent impartirea a ramas permanenta. Sovieticii l-au sprijinit pe Kim Ilsung (김 일성), asadar acesta a devenit liderul/conducatorul Coreei de Nord, tara care este si in prezent o tara comunista si extrem de izolata. In Coreea de Sud, Lee Seungman a devenit primul presedinte al Coreei, in mod oficial si corect.

De obicei, datele si denumirea sarbatorilor coreene difera in Coreea de Sud si Coreea de Nord. Acest lucru se datoreaza faptului ca cei din Coreea de Nord doresc sa fie total diferiti fata de cei din Sud. Totusi, aceasta sarbatoare este una care este sarbatorita pe aceeasi data in ambele Coree, dar daca in Coreea de Sud sarbatoarea se numeste Gwangbokjeol” (광복절), atunci in Coreea de Nord se numeste Jogukhaebang eui nal” (조국해방의날 – se pronunta „Jogukhaebang e nal”). Literalmente, „Gwangbokjeol” inseamna „Ziua Restaurarii Luminii”, iar in Coreea de Nord „Jogukhaebang eui nal” inseamna „Ziua Eliberarii Patriei”. Chiar daca cele doua Coree sarbatoresc pe aceeasi data, diferente sunt si asa, dupa cum se poate observa la denumire.

In concluzie, coreenii au suferit extrem de mult, o perioada lunga sub ocupatia japoneza si recastigarea libertatii a marcat foarte tare istoria Coreei, mai ales ca aceasta tara a fost impartita in doua si de atunci cele doua Coree nu s-au putut intelege nicicum. Astfel, unirea celor doua Coree intr-una singura se lasa, din pacate, asteptata. Chiar si asa, coreenii privesc si partea pozitiva a lucrurilor si sarbatoresc „Ziua Eliberarii Coreei” cu entuziasm, aratandu-le spiritelor celor decedati ca nu i-au uitat si ca ii vor respecta pentru totdeauna.

Stiti ce au sarbatorit coreenii pe 5 aprilie? ^_^ In Coreea, in fiecare an, pe data de 5 a lunii aprilie, coreenii sarbatoresc Ziua Arborelui. Aceasta asa-numita sarbatoare exista in mai multe parti ale lumii si rolul acesteia este aceea de a planta cat mai multi copaci. Din pacate, in fiecare zi multi copaci sunt taiati si padurile sunt nimicite fara nicio ezitare. Oamenii nu se gandesc ca arborii sunt cei care ne ofera cea mai mare cantitate de oxigen si care ne purifica aerul zi de zi. Chiar daca unii inca nu isi dau seama ca prin taierea copacilor si neplantarea altora pun in pericol nu doar natura, dar si viata lor, cand intr-un final o sa realizeze gravitatea acestei probleme, s-ar putea sa fie deja prea tarziu. Chiar daca in acest moment ei nu constientizeaza aceasta problema, in curand o sa-i sperie ideea ca s-ar putea intampla ca in viitor sa ramanem fara padurile unde ne-am petrecut copilaria si unde puteam sa ne bucuram de aerul curat si de liniste.

Un copac este taiat intr-un timp foarte scurt, insa chiar daca sunt plantati altii, le trebuie ani de zile buni pana ce vor creste. Tocmai de aceea, propun sa ne indragim padurile si sa plantam cati mai multi copaci cum fac si coreenii. In Coreea, Ziua Arborelui este cunoscuta ca si “Sikmogil” (식목일) care literalmente inseamna “Zi de plantare a copacilor”. Cum de obicei in fiecare tara aerul este contaminat cu diferite substante, coreenii planteaza arbori in luna aprilie a fiecarui an, deoarece si-au dat seama ca acestia nu numai curata si improspateaza aerul, dar ajuta si la “blocarea” inundatiilor si sunt utili impotriva altor dezastre, dar mai ales, pastreaza natura in viata si le ofera o viata mai sanatoasa oamenilor. Asadar, in prezent, in Coreea, plantarea arborilor este promovata si efectuata in scoli, locuri de munca, armata, sate, orase etc.

Intre anii 1910-1945, cand Coreea era sub ocupatie japoneza, multe paduri au ars si multi copaci au fost taiati pentru constructii, asadar in 1949 s-a infiintat sarbatoarea plantarii copacilor, “Sikmogil”. De asemenea, in anii 1950-1953, cand a avut loc razboiul coreean, nenumarati copaci au fost pur si simplu nimiciti, astfel, de atunci, plantarea copacilor s-a raspandit tot mai mult in tara asiatica. Sarbatoarea a fost abolita in anul 1960, dar dupa un an a fost din fericire reinfiintata. In 2006, “Sikmogil” insa si-a pierdut statutul de sarbatoare oficiala, dar faptul ca asiaticii continua sa sarbatoreasca aceasta zi in fiecare an, dovedeste ca multi inteleg importanta arborilor si indragesc padurile.

Coreenii sarbatoresc “Sikmogil” pe 5 aprilie, deoarece considera ca aceasta luna este cea mai potrivita pentru plantare, dar totodata marcheaza ziua in care regele Seongjong (성종 왕 – Seongjong wang) a dinastiei Choseon (초선), a cultivat un teren a familiei regale la Seonnongdan (선농단), Altarul Agriculturii. Astfel, i-a demonstrat regele poporului cat de importanta este agricultura, dar a si promovat-o in acelasi timp.

Ar fi frumos daca si in tara noastra s-ar planta arbori macar o data pe an, mai ales ca padurile incep sa fie in pericol datorita defrisarilor masive. Multi trebuie sa inteleaga ca padurile joaca un rol extrem de important in viata noastra, deci haideti sa luam exemplu de la coreeni, sa promovam plantarea arborilor si sa ne protejam padurile!